Lectia empatiei – invatata stand la cozile institutiilor publice

Am inceput ziua cu groaza… ma asteptau cateva vizite la anumite institutii publice pentru a-mi inscrie noua masinuta. Ma feresc cat pot de mult de astfel de ocazii si, cu toate ca puteam alege sa platesc pe cineva sa faca aceste drumuri pentru mine, am decis sa depasesc groaza facand totul pe cont propriu.

Am ajuns la ghiseul unde trebuia sa fiu dis de dimineata insa, ca orice situatie la care te astepti fara sa realizezi, desi eram prima in linie, nu era niciun functionar care sa ma ajute. La cele 2 ghisee de langa erau doua doamne insa niciuna nu se uita la mine, sa-mi explice absenta colegei lor, ci discutau despre ce au mai citit in reviste, despre durerile de picior care le suparau si alte subiecte “de interes”. Le-am urmarit insistent pret de cateva minute si parca eram invizibila pentru ele. Iar colega tot nu aparea…

Intr-un final apare doamna, cu zambet fin pe buze (ceea ce m-a bucurat) si, spre surprinderea mea, lucrurile s-au rezolvat foarte rapid, cu zambet discret pana la final. Abia cand am iesit din incinta m-am gandit ca poate fusese si ea la baie, poate o duruse capul si avea nevoie de un medicament, poate, pur si simplu, era mai adormita de dimineata si avusese nevoie de o gura de cafea. Puteau fi atat de multe motive care sa-i explice absenta… am inceput sa ma relaxez, sa o inteleg, sa ma pun in papucii ei si sa realizez ca poate in situatia ei as fi facut la fel.

Rareori suntem empatici cu adevarat, si vrem sa ne transpunem in pielea celor cu care interactionam, pentru a intelege de ce aleg ceea ce aleg. Uneori ne consideram empatici, dar nu realizam ca ne transpunem in pielea altor oameni cu modul nostru de gandire, cu experientele noastre… in loc sa o facem liberi de felul nostru de a fi.

Pentru mine asta a fost lectia empatiei de azi – sa ma pot transpune in pielea acelei functionare, uitand pentru o clipa ca sunt Camelia, ci o femeie de 45 de ani, cu familie, cu ani de zile lucrati intr-o institutie in care trebuie sa zambesc pentru zeci de oameni zilnic, in care trebuie sa fac mecanic acelasi lucru, zi de zi, an de an.

Faptul ca am acceptat situatia si m-am relaxat, m-a ajutat sa-i zambesc si sa-i multumesc sincer ca m-a ajutat. Iar zambetul s-a intors, pentru ca mereu ti se va raspunde cu un zambet atunci cand zambesti sincer, cand esti empatic cu adevarat.

Partea si mai buna a faptului ca m-am relaxat si ca am trecut peste groaza mea cu privire la institutiile publice a fost ca toate celelalte cozi au fost scurte, cu zambete si cu mult ajutor din partea functionarilor de temut 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *