100 de articole mai tarziu…

in cautarea feminitatii

Tocmai scriu articolul cu numarul 100 si ma gandesc ca abia am zgariat putin suprafata. Mai am o multime de lucruri de trait, de spus, de impartasit si o multime de experiente noi care ma fac sa devin femeia care sunt.

Anul 2014 pentru mine a fost anul in care m-am provocat singura sa incerc lucruri noi, sa simt si sa vad tot ce-mi doresc. Anul in care am realizat ca pot face orice doresc atat timp cat am vointa.

Dar ceea ce a marcat anul 2014 cel mai mult a fost ca mi-am dat voie sa ma simt femeie, sa-mi accept energia feminina cu tot ce aduce ea: o mie de emotii intr-o zi, sensibilitate, misoginie, intrebari fara raspunsuri, menstruatie, cearcane, si alte motive pentru care ma plang / ne plangem des.

In schimb, realizez tot mai mult cat de frumoasa sunt si cat de frumoasa este fiecare femeie cu caracter minunat, cat de profund simtim un sarut sau o mangaiere, cat de puternice putem deveni cand trecem cu bine prin testele vietii, cat de multa grija putem avea de cei dragi, cat de mult suflet punem in pasiunile noastre.

Va dati seama ca in 2015 vreau sa intru si mai mult in profunzimile fiintei mele, sa observ transformarea pe care o traiesc la 31 de ani. Si ca voi impartasi pe acest blog tot ce consider ca poate ajuta persoane ca mine sa isi puna semne de intrebare, sa gaseasca raspunsuri, sa cunoasca alte idei si experiente.

Ceea ce-mi doresc mult anul acesta este sa intru mai mult in legatura cu fiecare dintre voi, sa va ascult, sa va cunosc, sa stiu ce va intereseaza mai mult sa aflati si sa discutati in materie de dezvoltare feminina.

Ce subiecte doriti sa cititi pe blogul In cautarea feminitatii?

Ce categorii cititi cel mai des?

Considerati ca exista prea putine sau prea multe blog-uri ce trateaza subiecte specific feminine?

Cititi literatura pentru femei?

M-as bucura foarte mult sa primesc orice gand ati avea in legatura cu aceste subiecte, asadar va rog sa accesati pagina de contact, sa comentati la articole sau sa imi scrieti pe Facebook si va asigur ca voi raspunde.

Va urez un an plin de sanatate si reusite, sa treceti prin toate cu putere si incredere, sa iubiti cu toata inima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *