Recunosc faptul ca mi-a luat ceva timp sa inteleg cu adevarat de ce e nevoie sa accept o stare sau o situatie care nu-mi place, cu care nu sunt de acord, pentru a o depasi si pentru a o rezolva cu adevarat. Tocmai de aceea aleg sa impartasesc cu voi experienta mea in dezvoltarea unui spirit care accepta si transforma starea de fapt in ceva benefic.
Incep prin a dezvalui un principiu valabil in toate situatiile, de care mi-am dat seama de curand: Nimic nu poate fi transformat pana ce nu este constientizat si acceptat in fiinta noastra.
Poate va veti intreba: faptul ca accepti o stare de fapt care nu iti convine, oare nu te determina sa devii delasatoare si sa ramai poticnita in acea situatie?
Paradoxal, nu este cazul.
Cu cat vei accepta mai bine o situatia, fara sa i te impotrivesti cu toata convingerea, cu atat te vei relaxa mai bine in acea privinta, rezultatul fiind rezolvarea problemei.
Spre exemplu, una din situatiile in care am dat dovada de acceptare si care mi-a adus rezultatul dorit a fost sa scap de surplusul de centimetri, cu care am luptat vreo 2 ani. Ajunsesem sa nu imi doresc sa ma imbrac frumos, sa schimb garderoba cautand doar bluze mai largi, sa nu ma las fotografiata, sa nu iubesc ce vad in oglinda. Practic simteam ca pierd foarte multa energie fiind nemultumita de corpul meu, si luptam cu mine insami pentru a reveni la o forma a corpului de care sa fiu multumita.
Aceasta stare de impotrivire si de lupta a durat circa doi ani. Doi ani in care ma ascundeam in haine largi, in care nu acceptam niciun compliment pentru ca nu credeam ca arat bine, in care in 90% din cazuri nu-mi placea ce vad in oglinda.
Am inceput sa citesc despre acceptare, dar nu puteam asimila ideea de a-mi accepta corpul asa cum e el – gras. Cu toate ca gandeam asta despre bine, nu am putut accepta starea de fapt.
Pana intr-o zi cand am inceput sa scriu pe o hartie (pe care am purtat-o mereu in geanta) exact starea corpului meu. Asa cum e el, cu bune si cu rele. In prima faza imi era rusine sa citesc si sa accept ca asa sunt eu pentru ca in lupta cu imaginea din oglinda, eu refuzam practic sa admit ca sunt grasuta. Dar pe biletel am scris si partile frumoase pe care le admir la corpul meu in starea actuala, pentru a pastra totusi o nota pozitiva.
Si am lasat lucrurile asa. Mai citeam biletelul din cand in cand, pana am ajuns sa zambesc si sa ma distrez pe seama lui. Am inlocuit rusinea si dezgustul cu amuzamentul si incet, incet acceptarea corpului meu pe care in urma cu cateva luni nu-l suportam.
Relaxarea care a venit dupa m-a ajutat sa slabesc natural, fara sa fac absolut nimic diferit.
Toate prietenele ma intrebau mirate daca am tinut cura de slabire, sau am facut mai mult sport… Nu schimbasem nimic la dieta – oricum incepusem sa fiu atenta la alimentatie cu mult timp inainte – doar am acceptat situatia si am ales sa o transform intr-o lectie benefica pentru mine.
Am realizat ca in tot acel timp eu luptasem impotriva mea, in loc sa ma aliez mie, ceea ce nu a facut decat sa intarzie tot procesul. A fost si aceasta o lectie binemeritata 🙂
