Asa sunt in fiecare luni seara.
Ce ma forteaza sa-mi vad fricile, obisnuintele si mastile pe care cu atata dexteritate le-am construit de copil?
Ce ma forteaza sa imi constientizez demonii care ma mana spre alegeri ce nu-mi fac deloc bine dar ma mentin intr-o zona confortabila a vietii, unde nu pot suferi?
Dar sa va dau putin context, ca sa intelegeti mai bine ce caut eu la cursul de impro.
Decizia de a urma un curs de improvizatie a fost mult legata de dorinta mea de a fi mai spontana, de a invata sa renunt la discursul mental obositor si supra analizele pe care in mod normal inainte de a vorbi.
Nu carecumva sa ranesc pe cineva sau sa par proasta, inculta sau orice nu-mi face bine imaginii.
A fost legata de dorinta de a nu mai fi atat de precauta in detrimentul naturaletii.
Dar, pe masura ce ma apropii de finalului primului modul de impro realizez ca lectiile au fost mult mai complexe si bogate in constientizari decat cautarile mele initiale.
Am invatat ca ma las dominata pe scena (atunci cand partenerul este barbat) la fel ca in viata reala.
Am aflat ca de cele mai multe ori sunt mai atenta la reactiile celor din jur decat la dorintele mele.
Am constientizat ca inca mi-e mai usor sa fiu observator la jocurile din jurul meu decat sa pasesc in mijlocul actiunii (la fel ca in copilarie).
Mi-am dat seama cat de mult vreau sa fie totul corect si perfect in detrimentul jocului si al bunei dispozitii.
O vad tot mai des pe Tuca Stela iesind la iveala atunci cand primesc feedback, incercand sa sa ma faca sa ma simt cat mai neputincioasa
Encountering our ego defenses, rage, anxiety, underlying hurt, shame, and grief is never easy. Seeing ourselves as we really are takes courage.
Dar, pentru ca este un mare DAR, dupa aproape 4 luni in care s-a pus reflectorul pe mine, in care am fost nevoita sa ma las vazuta de 10-11 oameni in situatii inconfortabile, am facut progrese de care sunt foarte recunoscatoare, pentru ca mi-am dat voie:
- Sa rad de mine cu pofta! Sa gresesc, sa scot sunete ascutite sau sa reactionez ciudat si sa rad de mine. Pfoai bine e pentru serioasa Camelia sa nu se ia tot timpul in serios.
- Sa traiesc mai multe momente (desi nu am reusit sa repet succesul de fiecare data) in care mi-am dat voie sa fiu pe faza, sa ma jos, sa ma trantesc pe jos si sa fiu ridicola.
- Sa spun NU intr-un mediu sigur, sa refuz o propunere pentru ca asta simt.
- Sa am incredere in oameni, ca au ei grija de mine si eu pot sta cu ochii inchisi in mijlocul cercului in timp ce ei arunca pe langa mine bete grele.
- Sa continui o activitate care saptamana de saptamana ma scoate din zona de confort si ma pune fata in fata cu umbrele mele.
- Sa aplaud cand eu sau cineva din grup greseste. Tot citesc ca e important sa faci greseli si sa inveti din ele insa nimeni pana acum nu m-a invatat sa aplaud cand fac greseli 🙂 (bineinteles, e un mediu safe si controlat, nu greseli de viata si de moarte, dar asa se formeaza noi obisnuinte).
Sunt curioasa, ce activitati te scot pe tine din zona de confort si iti arata parti ale ego-ului pe care ti-e greu sa le vezi si sa le accepti ca facand parte din tine?
Citeste si ce a scris Ramona, o prietena buna, despre experienta ei cu impro.
