Mi-am petrecut ziua de nastere la Roma, ocazie cu care am reintalnit-o pe Alexa, prietena mea cea mai buna din generala. Ne-am revazut dupa mai bine de 10 ani, o perioada in care timpul si-a lasat amprenta asupra noastra (dar nu in sensul in care ne-am gandi cu totii).
A fost o reintalnire frumoasa, care mi-a imbogatit city-break-ul in frumoasa capitala. Insa ce m-a frapat, intr-un mod foarte placut, a fost intoarcerea in timp, cand aveam vreo 13-14 ani, care s-a petrecut instant in timp ce ne imbratisam.
Pe parcursul urmatoarelor 2 zile, in timp ce povesteam si ne plimbam, aveam momente in care flash-urile din trecut se derulau in fata ochilor.
Am realizat atunci ca nu ne schimbam ca persoane pe masura ce trece timpul, ci ne transformam. Devenim mai constienti de cine suntem si ce ne dorim de la viata, intram mai bine in rolul pe care il jucam pe Pamant.
Alexa a fost oglinda mea, o urmaream in timp ce gesticula si vorbea, exact ca in adolescenta.
A fost revelator pentru mine sa realizez ca o persoana nu se schimba pe masura ce avanseaza in varsta, ci devine tot mai mult EA insasi. Auzim deseori vorbindu-se despre anumite persoane, dupa casatorie sau dupa ce au un copil, ca s-au schimbat.
Am ajuns sa cred ca nu ne schimbam (a te schimba pentru mine inseamna a nu fi TU insati) ci, devenim tot mai constienti de noi si de lumea din jur, si ne transformam in persoane mai bune.
Intorcandu-ma in timp, am realizat ca eu sunt aceeasi persoane ca acum 15 ani, doar ca invat sa ma cunosc mai bine, sunt mai constienta de mine si mai dornica sa aflu rolul meu aici.
A fost un exercitiu grozav si am implinit 31 de ani constienta de faptul ca devin tot mai puternica, tot mai inteleapta si mai frumoasa. Iar feedback-ul prietenei mele a fost ca sunt mai vesela si mai zambitoare decat in copilarie.
Asta pentru ca, pe zi ce trece, vad tot mai mult frumusetea din lucrurile simple 🙂
