Orice despartire sau concediere… reprezinta doar o scara mai sus

in cautarea feminitatiiNu degeaba auzim mereu zicala: “Cand se inchide o usa, se deschide o fereastra”.

Chiar daca de cele mai multe ori in cazul unei despartiri suferinta este insuportabila si consideram ca nu vom gasi pe cineva la fel de bun si de potrivit… timpul ne arata de obicei ca gandurile noastre din acele momente nu au fundamente reale.

Daca am incepe sa luam viata drept o serie de teste, de lectii pe care e nevoie sa le invatam… o scoala practic, am trece peste momentele mai grele (care sunt inevitabile in maturizare) mult mai usor si repede.

Am trecut pana acum prin despartiri, si prin concedieri si prin pierderea celor mai dragi persoane… dar viata mi-a demonstrat mereu ca fiecare din aceste lectii a meritat. Din fiecare moment dur care m-a incercat am invatat lectii pretioase in maturizarea mea, care m-au propulsat o scara mai sus in dezvoltarea si devenirea mea.

Nu contest faptul ca este greu sa simti cu adevarat, in cele mai triste momente ale vietii, ca vei trece si peste asta; ca o tragedie nu va lasa urme adanci in sufletul tau. Dar cred cu adevarat ca te vor aduce mai aproape de cine esti cu adevarat, de valoarea ta intrinseca ce o aduci in lume. Si… pana la urma… asta vreau sa descopar in viata: Cine sunt EU cu adevarat?

Tu cum ai reusit sa treci cu bine peste o despartire sau un eveniment cu adevarat greu din viata ta?

 

1 Comment

  1. Prima senzatie pe care o traiesti in clipa in care treci printr-o despartire, concediere sau moartea cuiva drag.. e cea a spectatorului dintr`un scaun comod al cinematografului…privesti un film trist, in care personajul principal seamana al dracului de bine cu tine..si ciudat, toti din jurul lui iti par foarte cunoscuti..zambesti amar, te gandesti..”pfuu..as putea fi chiar eu in locul lui/ei”…dupa care primesti palma dupa ceafa si chiar iti dai seama ca esti tu..ti se pune nodul in gat, se casca golul ala imens din stomac care trage inauntru.. il renegi, nu esti tu, ajungi sa fii ceva ce nu esti..timp de cateva zile, saptamani sau luni…dupa care..cum zici si tu..iti dai seama ca ai facut un pas in fata dupa sutul naprasnic oprit in “derriere” si te duce mai aproape de cine esti tu…diferit de cel/cea de acum cateva zile/saptamani/luni…dar intrebarea “cine sunt EU cu adevarat?” nu dispare…doar semnul de intrebare “?” creste…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *