Sanatatea vaginului tau nu tine de spalaturi vaginale

Cand un ginecolog iti recomanda spalaturi vaginale pentru un  vagin curat si sanatos, te gandesti ca asta e cel mai bine pentru corpul tau.

Mi s-a intamplat si mie sa merg nu doar la un ginecolog care recomanda spalaturile vaginale chiar si dupa fiecare raport sexual.

Am invatat insa sa am mai multa incredere in instinctul meu si sa imi ascult corpul mai bine, sa ma documentez singura pe Internet cand am nevoie sa stiu ceva despre cum este construit si cum functioneaza minunea asta de corp fizic cu care suntem inzestrati.

Si iata ce am aflat: vaginul are propriul sau sistem de autocuratare. Alaturi de ochi, acestea sunt singurele organe din corp care se curata prin secretii mucoase. Un vagin sanatos nu are nevoie de produse de curatare sau de tot felul de pompe si substante introduse in vagin, care nu fac decat sa altereze flora vaginala.

Spalaturile ar trebui facute doar la exterior, cu produse delicate si speciale pentru igiena intima, iar vaginul ar trebui lasat sa se “administreze” singur.

Mai mult, barbatii sunt atrasi de mirosul nostru specific, nu de mirosul produselor cosmetice cu parfumuri. Un vagin sanatos va purta intotdeauna amprenta noastra in miros, si astfel va fi mult mai atragator pentru partenerul nostru.

Scriind aceste randuri, nu pot sa nu ma intreb: de ce alegem sa ne indepartam de tot ce este natural, de tot ce primim de la Dumnezeu, in detrimentul unor lucruri create de om?

De ce cheltuim atatia bani pe sapun pentru igiena intima, pompe pentru spalaturi vaginale, servetele pentru igiena intima, absorbante zilnice, toate frumos ambalate si promovate, cand este la indemana si gratuit sa fim mai atente la vaginul nostru, sa il urmarim indeaproape si sa il ingrijim natural?

Tu ce parere ai?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *