Pe masura ce inaintez in viata imi place sa las in urma unele obiceiuri cu care am crescut. Ma face sa ma simt mai usoara, mai libera… pentru ca sunt obiceiuri toxice de care pana anul trecut nici macar nu-mi dadeam seama.

Asadar voi relua in ganduri intregul an 2015 si voi transpune in aceste randuri cele mai importante, sau mai degraba daunatoare obiceiuri care ma caracterizau pana nu demult.

Neputinta de a cere ajutorul la nevoie – imi era si uneori inca imi mai este greu sa cer ajutorul atunci cand ajung intr-un  impas, pentru ca ma simt automat neputincioasa sau nestiutoare. Aceasta stare de neputinta a fost foarte greu de acceptat in fiinta mea pana de curand.

Anestezierea emotiilor negative – dupa 2 ani jumate de cand a plecat dintre noi, credeam ca am acceptat in totalitate faptul ca Mama nu mai este alaturi in anumite perioade cum ar fi sarbatorile de iarna, de exemplu. Insa spre finalul anului trecut am realizat ca inca imi este foarte dor de ea, inca ma gandesc cum ar fi fost daca… Mi-am dat voie sa simt tot ce am ascuns adanc, sa le scot la iveala si sa incep vindecarea.

Impunerea propriilor principii de viata asupra celor apropiati – imi era foarte greu sa ma detasez de ceea ce credeam eu ca era mai bine pentru cei mai apropiati din viata mea. Fie ca era vorba de alimentatie, de modul de a interactiona si comunica, sau de cultivare a erosului, imi era cu neputinta sa accept diversitatea si faptul ca fiecare are un drum cu alegeri la tot pasul.

Umilinta – ca masca perfida a orgoliului – mi-a fost dificil sa recunosc ca in spatele umilintei pe care credeam ca o manifest, era de fapt un orgoliu foarte bine ascuns. Am incercat de multe ori sa ma apar si sa gasesc explicatii insa adevarul a iesit la iveala: orgoliul are foarte multe fete si este foarte daunator. Pentru mine a fost crucial sa ascult parerea celor mai apropiati, sa nu mai incerc “sa ma scot” si sa ma observ cu obiectivitate.

Rusinea de a gresi – intr-o societate care descurajeaza greseala, este normal sa ma simt rusinata, chiar proasta atunci cand gresesc. Cred ca este timpul sa fac ceva in privinta greselilor, care sunt inerente atunci cand traiesti, nu? Cred ca este important sa accept atunci cand altii gresesc fata de mine si sa-i iert, pentru ca imi doresc ca la randul meu sa fiu iertata atunci cand o dau in bara.

Duritatea in relatia cu mine insami – provenita dintr-o doza mare de perfectionism caracteristica personalitatii mele cat si a educatiei din familie, tindeam sa fiu foarte dura cu mine in special in situatiile critice. Trageam de mine pana ajungeam la oboseala cronica inainte sa renunt la ceva. Faceam totul pentru cei apropiati inainte sa ma gandesc la ce-mi doresc eu cu adevarat. Zilele acelea sunt tot mai departe de mine, pe masura ce ma intreb inainte de orice actiune: “Tu ce doresti cu adevarat?”.

Cu riscul de a dezamagi pe cei iubiti si indragiti, am realizat ca eu sunt cea mai importanta fiinta pentru mine. Ceea ce-mi doresc eu cu adevarat este ceea ce voi face, indiferent de ce gandesc ceilalti. Alegerile pe care le fac, chiar daca nu sunt mereu cea mai buna varianta, sunt ale mele si ele ma ajuta sa ma cunosc mai bine, sa am o relatie intima cu mine.

Daca pana de curand prima timpul petrecut aprofundand relatiile de prietenie, momentele sociale si culturale, acum incep sa-si faca tot mai mult loc in viata mea momentele de spiritualitate, de relatie cu mine insami si de iubire profunda!