Daca fiecare fiinta umana este diferita de cealalta, de ce exista asteptari pentru a ne comporta si a actiona similar cu ceilalti?
Eram intr-un team-building cu firma iar marea supriza pregatita pentru toti colegii era catararea pe un versant si activitati de tiroliana. Am o mare temere de sporturi extreme, dar am incercat sa ma catar si eu pentru ca toti ceilalti colegi au reusit sa treaca cu succes si pentru ca asta e astepta si de la mine. Insa pe masura ce ma cataram am relaizat ca nu e ceea ce doresc eu sa fac si am coborat, spre dezamagirea mea si a catorva colegi.
In momentele in care regretam incercarea si nereusita mea, o bune prietena de atunci mi-a zis: bucura-te ca ai avut curajul sa faci ceea ce-ti doresti si nu ai urcat doar pentru ca am facut-o cu totii.
Mi-a revenit foarte clar in minte aceasta experienta in multe situatii recente, in care “am inselat” asteptarile altora si am facut ceea ce am simtit sa fac.
A fost foarte important pentru mine sa stiu ce-mi doresc de la viata, in ciuda educatiei din familie, din scoala, a tuturor sfaturilor cerute sau nu pe care le-am primit de-a lungul vietii.
A fost esential pentru fericirea mea sa fac ceea ce mi-am dorit chiar daca actiunile mele au dezamagit prieteni sau rude apropiate.Uneori, chiar de sarbatorile care se zice ca sunt cele mai frumoase in familie, mie imi place sa stau singura, sau sa calatoresc.
Oricat de mult as vrea ca persoanele dragi sa nu fie dezamagite, stiu ceea ce este important pentru mine si vreau sa fac ceea ce simt sa fac. Si mai stiu ca eu nu dezamagesc pe nimeni, ci ca este alegerea celui dezamagit sa traiasca aceasta stare. E important sa stim ca dezamagirea exista doar atunci cand le punem oamenilor etichete si avem asteptari de la ei. Daca ne-am elibera de aceste prejudecati, am fi mult mai liberi si mai fericiti.
Dar pentru a putea iesi din cercul vicios in care parerea altora este mai importanta decat a mea si in care adun frustrari peste frustrari pentru ca trebuie sa duc o viata conforma am nevoie de mult curaj si multa energie. Altfel acum as fi maritata, cu copii. Nu zic ca a fi mama si sotie la 31 de ani este gresit… decat atunci cand in adancul sufletului nu este exact ceea ce ti-ai dori de la viata ta.
Tu cum faci sa iesi din cercul vicios creat de societate, de parinti si cei apropiati? Esti multumita de curajul si libertatea cu care faci ce doresti?
