In urma cu cativa ani, in momentele in care ma gandeam la singuratate, deveneam automat melancolica, trista… imi aminteam toate acele reclame cu batranei singuri de sarbatori si mai tare ma napadeau lacrimile.
Acum insa, dupa multe momente petrecute in singuratate, am ajuns sa o apreciez si sa nu ma mai gandesc la ea ca la o stare de care fug cu orice pret. Mai degraba o stare pe care o caut si pe care o respect ca pe un maestru.
Monstrul de sub pat
In urma cu 10 ani, daca ramaneam singura peste noapte, lasam lampa aprinsa si adormeam cu televizorul pornit. Chemam toate prietenele la mine peste noapte. Pur si simplu fugeam de orice moment in care are trebui sa fiu doar cu mine de fata.
Era o temere mare de-a mea si sunt sigura ca multe femei si multi barbati impartasesc aceasta frica, indiferent de varsta. Nu stiu si nici nu cred ca are rost sa aflu cand ni s-a indus noua ca singuratatea este un monstru care ne vrea raul iar noi ar trebui sa facem orice pentru a nu cadea victima ei.
Imi amintesc cand am iesit din relatie si am petrecut primele nopti ca femeie celibatara. Aveam insomnii si petreceam cele mai multe ore ale noptii luptandu-ma cu monstrii. Eram pur si simplu pierduta si nu stiam de unde sa apuc viata singura.
Am incercat sa ma anesteziez cu alcool, cu tigari, cu maraton de seriale. Nimic nu ma facea sa ma simt mai bine. Frica de singuratate tot acolo era.
De ce este benefica singuratatea
Iar acum, daca ar fi sa recomand ceva unei femei in maturizare ar fi… sa stea singura o perioada.
Sa petreaca timp cu ea pana cand se opreste din fuga de ea.
Imi amintesc si acum primele reactii. Mi se parea atat de anost sa stau cu mine, de-a dreptul penibil. -Si daca ma intreaba cineva ce am facut aseara ce le zic? Ca am stat singura acasa?
Imi amintesc cum trebuia sa-mi planific activitatile din acea seara, cum ma contractam daca existau timpi morti si cum umpleam orice minut cu cate ceva, de frica sa nu-mi aud gandurile, emotiile, vocea interioara.
Dar timpul vindeca tot si este un parinte bun pentru fiecare din noi. Incetul cu incetul am invatat sa ma bucur de mine, sa imi acord timp sa ma privesc, sa ma relaxez cu o baie buna, sa ma aud si sa ma ascult.
Atunci am invatat sa dansez singura si sa cant cat de tare vreau eu. Sa ma ating si sa-mi cunosc femeia erotica. Sa plang si sa recunosc frici pe care le ascundeam sub presul activitatilor continue, a unei vieti sociale mult prea incarcate pentru gustul meu.
Monstrul se transforma in cel mai bun companion
Incetul cu incetul acel monstru m-a luat in brate si m-am lasat tinuta in brate pana cand am deschis ochii si am realizat ca este cel mai bun prieten al meu. Ca eu sunt cea mai buna prietena a mea si ca vocea mea interioara, pe care am incercat cu orice pret sa o minimizez, trebuia sa urle ca sa fie auzita.
Ni se pare atat de firesc sa nu stim ce vrem, cum vrem si de ce vrem. Credem ca stim, insa cand suntem pusi in fata acestor intrebari ne blocam. Incearca sa le pui acum pe hartie si vei realiza ca ceea ce zic nu e asa de deplasat.
Si cum sa cunoastem toate acest raspunsuri cand tot ce auzim, zi de zi, sunt vocile celorlalti si nu pe-a noastra? Cea care conteaza cel mai mult.
Iar acum stralucesc cand imi iau seara mea de singuratate (cel putin una pe saptamana). Ma incarc, ma rasfat si ma caut.
Ultima oara cand am petrecut timp singura? In urma cu 4 zile. Eram la munte intr-un loc mirific si am ales sa petrec o ora in tacere. Si vai cate am auzit…
Mai sunt si acum zile in care ma regasesc singura si ma apuc sa fac curatenie sau te miri ce chestie. Dar ma opresc pentru ca acel timp cu mine insami e valoros si e scurt. Si nu vreau sa-l folosesc decat pentru devenirea mea.
