De cateva saptamani incoace intentionez sa scriu un articol despre despartiri si efectele lor benefice asupra femeii.
In tot acest timp am avut numeroase discutii cu prietene; stiti voi genul de discutii „Ai auzit ca s-a despartit Elena de Ionut? Si deja l-am vazut cu alta pe strada.”
Sau „Ioana a divortat de sotul ei de 3 luni si inca mai are lacrimi in ochi cand vorbeste despre casatoria lor. Nici nu mai vrea sa auda de fostul ei sot.” (numele folosite sunt fictive)
Daca ai peste 25 de ani, stii foarte bine ce inseamna o despartire sau divort. Sau daca nu stii, fie esti foarte norocoasa, fie esti single, fie tii cu dintii de o relatie doar ca sa nu traiesti greutatile unei separari.
Am trecut prin astfel de perioade si ultima despartire (sau mai corect spus: cea mai recenta despartire) a fost unul din cele mai dificile momente traite de mine pana acum.
Cand evoc acele momente, imi amintesc ca atunci as fi facut absolut orice sa raman in relatie (asa cum era ea, adica nefunctionala) decat sa fac loc necunoscutului in viata mea.
Unde cred eu ca gresim cand analizam o despartire
Sunt 2 greseli mari pe care le facem cand ne uitam la o departire.
- Pe de-o parte privim doar detaliile de suprafata de genul:
- El s-a indragostit de alta femeie
- I l-a furat chiar prietena ei
- Ea s-a indragostit de colegul de birou
- Ea s-a saturat sa faca totul singura pentru ca el era absent
- Tindem sa ne concentram pe emotiile negative pe care le aduce o separare:
- Neincredere in noi si in barbati
- Inchiderea fata de o potentiala relatie noua
- Frica de a ne deschide afectiv in viitorul apropiat
- Frica de singuratate
Si atunci, cum sa NU fugim de separare ca de dracu’? Cum sa acceptam ca despartirea ne poate face vreun bine?
De ce sa nu fugim de emotiile unei separari
Separarea raneste adanc. Daca traiesti emotiile care vin la pachet cu ea, poti simti ca atingi fundul butoiului.
Adesea alegem calea cea mai usoara – fuga de durere…
- Fie alegem sa ne aruncam rapid in alta relatie si sa inchidem intr-un cufar cu lacat toata mostenirea fostei relatii.
- Fie alegem sa ramanem singure si sa ne ocupam viata cu iesiri, petreceri, betii, considerand ca perioada de „doliu” s-a incheiat rapid.
- Sau preferam sa ne dedicam carierei, sa ne inchidem afectiv si sa ramanem preponderent in zona mentala.
In viata mea sentimentala m-am indreptate inspre primele 2 alegeri. A functionat o perioada scurta insa pe termen lung nu m-au ajutat sa cicatrizez nicio rana.
Iar dupa o perioada de fuga au inceput inevitabilele intalniri cu emotiile de care fugeam. Am inceput atunci sa realizez ca nu pot fugi de ceea ce este necesar sa traiesc pentru transformarea mea ca om.
Mai mult, am realizat ca undeva in adancul sufletului stiam ca relatia ne bloca pe amandoi intr-o zona calduta si confortabila dar nu stiam alta cale decat a tine unul de altul cu orice pret.
Amanand despartirea, nu faceam decat sa provocam mai multa durere si sentimente de vinovatie. Nu faceam decat sa amanam „indragostirile” ce au urmat pentru amandoi si oamenii frumosi care au intrat in vietile noastre.
Accepta invitatia sufletului tau si fa din durere propulsor
Dupa o luna de durere si anesteziere a simturilor am ales sa pun deoparte orice ma ajuta sa nu simt durerea. Sa stau cu mine insami, sa ma ascult si sa ma imprietenesc cu singuratatea.
Am simtit durere si neacceptare si ura…
Si dupa ce le-am lasat sa existe in mine si sa le observ, am devenit mai rezistenta in fata lor. Sa iau in piept realitatea. Intalnirile cu durerea sunt grele dar au un mare dar pentru femeie – te ajuta sa devii mult mai increzatoare in fortele proprii decat erai inainte.
Cu fricile de rigoare, am inceput sa privesc relatia noastra de sus. Uneori mai detasata alteori cu multe lacrimi si parere de rau. Doar asa am putut constientiza greselile si alegerile pe care le-am facut amandoi si care au dus la despartire.
Am incetat sa mai dau vina pe „o ea” sau pe el pentru trairile mele si sa remarc, cu obiectivitatea de care puteam da dovada atunci, vina fiecaruia dintre noi doi. Este nevoie de un grad mare de maturitate pentru a-ti asuma responsabilitatea faptelor.
Apoi, incetul cu incetul, am realizat ca fiecare dintre noi eram niste copii, ca suferim amandoi, ca nu intentionam niciunul sa provocam suferinta celuilalt, ca nu ne mai potrivim, ca ne este greu sa ne detasam unul de altul… dar ca este mai bine sa ne dam drumul unul altuia.
Dupa orice furtuna apare curcubeul
Tot ceea ce am realizat in acea perioada, cu sinceritate si putere, m-a ajutat sa il iert si sa ma iert.
Sa inteleg ca doar IERTAREA va cicatriza ranile adanci. Doar iertarea ma va ajuta sa ma transform ca femeie, sa fiu mai constienta si mai inteleapta in viitoarele relatii.
Iertandu-ne am reusit sa continuam relatia ca prieteni, ca doi oameni care se cunosc si care se accepta si isi fac loc in viata unul pentru celalalt.
Iata cum m-au ajutat despartirile sa devin o femeie mai puternica si mai dedicata in relatia de cuplu:
- Putere si incredere ca pot trece prin greutati si ma pot ridica de jos
- Eliberare de blocajele care s-au format in cuplu
- Redescoperirea mea ca femeie – am reinceput sa am mai multa grija de aspectul meu, sa devin mai atragatoare
- Am devenit mai constienta de ceea ce caut la partener
- Mi-am format o imagine mai apropiata de sufletul meu despre cuplul armonios in care vreau sa fiu
- Am invatat sa ma detasez de oamenii de care ma legam cu toate legaturile de siguranta
- Am invatat ca relatia cu mine insami este cea care merita cultivata in primul rand
Tu „cu ce ochi” privesti aceste experiente? In ce gen de femeie te-au slefuit despartirile? Spune-ne ce simti intr-un comentariu mai jos!
Credit imagine: Yoann Boyer on Unsplash
