Tocmai am avut oportunitatea sa experimentez, intr-o meditatie, tot ceea ce citisem despre detasare si despre potentialul nostru de a crea lumea inconjuratoare, si sunt foarte incantata sa impartasesc cu voi ceea ce am trait mai devreme.
Am ales sa scriu despre aceasta experienta minunata pentru a o structura in fiinta mea si pentru a retrai evenimentul si, mai mult, pentru bucuria de a o discuta cu orice persoana interesata de aspectul detasarii.
Ma pregateam pentru o meditatie de circa o ora. Nici nu m-am asezat bine in postura de meditatie ca am inceput sa aud muzica data la volum mare la vecinul de jos (stiti cum se aude muzica la bloc…). In plus era muzica country, un gen muzical pe care nu-l ascult niciodata la alegere.
Au mai fost cazuri in care am renuntat pe moment si reluat meditatia mai tarziu, sau cazuri in care nu am reusit sa ma calmez deloc si practic nu am putut medita, ci am stat doar cu ochii inchisi. Dar de data aceasta niciuna din variante nu imi suradea. Voiam sa pot medita in ciuda muzicii disturbatoare, sau mai bine zis, alaturi de muzica.
La inceputul meditatiei, atentia mea fugea regulat la acordurile muzicale, la versuri, m-am suprins pe mine insami incercand sa descifrez mesajul artistului. Dupa care reveneam cu atentia la mine. Dar stiti cum e, suntem atat obisnuiti sa ne concentram asupra mediului exterior si mai putin asupra noastra.
Asadar primele minute ale meditatiei au constat intr-un meci de ping-pong intre respiratia proprie si muzica vecinilor. Orice speranta ca ei sa opreasca muzica era deja spulberata.
Insa nu mi-am pierdut cumpatul si nu m-am enervat pe ceea ce mi se intampla. In schimb, am inceput sa cred ca zgomotul acela era precum mintea mea – departe de calmul si concentrarea necesare intr-o meditatie. Mi-am amintit atunci ca lumea din jurul tau este cea pe care ti-o construiesti tu, iar alegerea a fost tot timpul la mine.
Acesta a fost momentul de cumpana, in care am ales sa ma concentrez tot mai profund, sa stau tot mai mult in interiorul meu, cu rabdare si bucurie. Si bine am facut. Pentru ca starile din meditatie au inceput sa fie tot mai profunde, chiar daca mai erau momente disturbatoare (de exemplu, atunci cand incepea o melodie noua).
Pana cand… s-a oprit. S-a facut liniste in bloc… asa cum s-a facut liniste si in mintea mea.
Iar acum ma pot bucura pentru o meditatie frumoasa si implinitoare si, mai mult, pentru puterea de a ma detasa de mediul inconjurator. Mai mult, ma bucur ca am reusit sa-mi calmez mintea chiar daca conditiilor exterioare nu erau tocmai prielnice.
Calmul este leaganul puterii. (Josiah Gilbert Holland)
Nu ar fi frumos sa putem accesa acest potential al nostru atunci cand avem o discutie agitata cu o persoana iritanta?
Sau atunci cand ni se impun anumite actiuni desi alegerea noastra este opusul a ceea ce se asteapta de la noi?
Cum ar fi sa ramanem calmi chiar si atunci cand trecem prin momente stresante?
Cu practica si cu experienta, cred ca este posibil sa extind starea din meditatie in viata de zi cu zi. Pentru ca am sansa sa constientizez tot mai mult faptul ca actiunile din lumea mea se desfasoara conform gandurilor mele.
In incheiere doresc sa va prezint unul din primele filmulete cu care am avut tangenta cand am inceput sa practic meditatia. Spune multe despre cum ne construim propria lume, nu?
