Te indragostesti. Simti ca plutesti, ca poti zbura, ca nimic nu te poate dobori. Starea ramane o perioada dupa care incep gandurile de viitor, planurile impreuna… relatia devine serioasa.
Urmatorul pas, in mintea ta, a voastra, si a tuturor cunoscutilor vostri, este casatoria. Incep pregatirile de nunta, discutiile, stresul, oboseala, compromisurile si iti zici ca dupa ce se termina totul va veti regasi in luna de miere si va veti iubi ca la inceput.
Dar dupa vacanta de relaxare te intorci acasa nostalgica pentru ca stii ca te asteapta rutina. Anii trec pe repede inainte, cu planuri de viitor care crezi ca te vor face mai fericita, mai iubita, mai implinita, mai frumoasa…
Iar pentru ca ni se spune ca dragostea dureaza doar 3 ani, acceptam si mergem inainte pentru ca e normal. Si totusi ne amintim cu un zambet larg si batai puternice ale inimii de magnetismul pe care l-am simtit odata, de dragostea aceea pe care am simtit-o atunci cu toata fiinta.
Daca luam de bun tot ce ne invata oamenii mai in varsta, din „experienta” lor, ne dam batuti inainte sa facem ceva in privinta asta. Dar daca ai afla ca:
Viata nu e o calatorie cu un scop final. Viata este precum muzica si noi suntem meniti sa dansam, sa cantam si sa ne bucuram de coloana sonora a vietii noastre.
Daca ai afla ca este posibil si chiar normal sa te reindragostesti de aceeasi fiinta cu care ai trait de 10 ani?
Cum ar fi sa simti fiorii dragostei cand saruti languros aceeasi persoana dupa 13 ani?
Sau sa astepti cu nerabdare sa va intalniti la o cina si apoi sa faceti amor cu pasiune, cu iubire si daruire? Chiar si dupa 15 ani de relatie.
Daca toate cele de mai sus sunt muzica pentru urechile tale, inceteaza sa mai gasesti vinovati sau sa iti repeti ca nu e posibil in cazul vostru, sau ce stiu eu ce scuze mai poate elabora mintea ta.
In schimb, poti sa-ti schimbi perspectiva asupra relatiei de iubire – de la ceva static, ceva dat, care este mereu acolo la ceva dinamic, ce are nevoie de atentia si dedicarea ta.
Iata ce poti face pentru a preveni sau chiar a transforma relatia dintr-o datorie si obisnuinta care ajunge sa te consume intr-o sursa de energie si bucurie continua.
Inainte de NOI au existat TU si EU. In cuplurile de lunga durata exista o tendinta generala de contopire, de pierdere a personalitatii individuale. Cuplul incepe sa functioneze precum un organism unic. Oricat de frumos suna, atunci cand se pierde individualitatea, ceea ce te face pe tine unic pe acest Pamant, se pierde si atractia… ramanand doar obisnuinta si atasamentul.
Te invit sa cugeti la inceputurile relatiei voastre, atunci cand v-ati atras si indragostit unul de celalalt. Ce te-a facut sa te indragostesti? Priveste-l in ochi la fel ca atunci, cu privirea plina de dragoste. Priveste-l ca si cum l-ai vedea pentru prima data. Admira din nou tot ce te-a atras de la inceput la persoana iubita. Flirteaza ca si cand ar fi prima oara cand il vezi.
Permiteti personalitatilor voastre sa revina in cadru, sa se manifeste si sa se dezvolte odata cu dezvoltarea cuplului. Aminteste-ti mereu ca TU si EU pot co-exista in armonie cu NOI.
Relatia de cuplu este dinamica, ea necesita daruire si adaptabilitate. Cei mai multi dintre oamenii pe care-i cunosc, inclusiv cea care scrie acest articol, au o perspectiva eronata asupra relatiei romantice – o considera un dat, care e acolo cand au nevoie de protectie si caldura, care va fi mereu acolo. Pentru suntem cu totii supusi timpului, evolutiei la fel si relatiile sunt mereu dinamice.
Mai mult, facem o mare greseala sa credem ca relatia este doar o sursa de energie, de vindecare si caldura. Inainte sa primim ceva, este bine sa oferim. La fel si relatia de cuplu necesita multa daruire, timp, atenti. Fa un cadou fara asteptarea de a primi unul in schimb. Ofera sprijin si iubire fara sa astepti nimic in schimb.
Iubeste-l si sustine-l cand trece prin perioade dificile, pentru ca vor fi multe momente dificile, teste ale relatiei. Fii mereu emaptica si intreaba-te: eu cum m-as simti daca el s-ar comporta la fel cu mine?
Acorda libertate si bucura-te de libertate la intimitate. Libertatea, atunci cand este oferita si sustinuta de ambele parti, reprezinta o fundatie foarte sanatoasa pentru o relatie. Ea are multe nuante insa in acest articol vreau sa insist pe libertatea fiecaruia la propria intimitate.
De ce vrei sa-i cunosti parola la Facebook? Sau sa-i citesti sms-urile? Cu ce te ajuta faptul ca stii ce gandeste, cu cine se intalneste si ce face cand nu sunteti impreuna? Toata aceste dorinte se traduc prin nevoia de control.
Insa adesea controlul asupra celuilalt produce chiar efectul pe care dorim sa-l evitam: gelozia, indiscretia, atitudinea interogatoare. Toate acestea indeparteaza partenerul si il invita sa gaseasca pe cineva care il respecta si care ii ofera libertatea de a avea intimitate.
Spatiul personal este o necesitate. Impartiti o casa, aveti aceiasi prieteni, mergeti impreuna in concedii. Daca aveti si copii, spatiul tau personal se reduce considerabil… Insa pentru orice fiinta umana spatiul personal este o componenta a personalitatii ce-i permite dezvoltarea individuala.
Recomand multor femei sa mearga in concedii singure sau cu prietenii. Sa petreaca timp fara partener. Sa se bucure de un hobby. Sa fie intime cu ele insele prin exercitii de feminitate. Sa doarma separat de partener.
In Anglia, 40% dintre cupluri dorm separat desi locuiesc impreuna, iar psihologii au conchis ca poate fi un avantaj pentru mentinerea relatiei pe termen lung.
Din propria experienta si din ceea ce afirma specialistii in relatii va pot spune ca partenerii care nu impart seara de seara acelasi pat se simt mult mai atrasi fizic unii de altii, ceea ce se traduce intr-o viata sexuala superioara celor care se tin in brate in fiecare noapte din viata lor.
Nu inceta sa-l cuceresti. La inceput nu mergeai la intalnire fara sa fii epilata, machiata si mereu cu parul aranjat. Cu timpul insa, ne obisnuim sa fim in preajma persoanei iubite si fara sa ne dam seama nu mai pretuim prezenta lui in viata noastra precum o faceam la inceput. Din obisnuinta consideram ca va fi mereu acolo, ca totul va fi la fel ca acum si astfel ne orientam toata atentia spre copii, job, casa si alte datorii sociale.
Cum ar fi insa o viata de cuplu in care ambii parteneri aleg sa se cucereasca unul pe altul zi de zi? Cum suna pentru tine sa te trezesti in fiecare dimineata si sa decizi ca doresti sa dansati impreuna pe soundtrack-ul vietilor voastre?
La inceput poate suna ca un consum mare de energie dar crede-ma, a flirta cu partenerul tau zi de zi si a te aranja pentru el asa cum faceai la inceput te va hrani cu energie si bucurie. Te vei simti frumoasa si radianta, iar el va aprecia enorm gestul tau si iti va raspunde pe masura.
Si nu in ultimul rand (ci poate cel mai important lucru pentru a fi mereu atragatoare):
Fii mereu proaspata si cultiva-te ca femeie! Fii orientata catre inima ta, alege tot ce e mai bun pentru tine si simte ca meriti tot ce e mai bun pe lume.