Am inceput sa scriu aceste randuri in jurnalul meu, pentru ca ma simt blocata. Tinuta in loc si nu reusesc sa ies din cercul vicios in care ma aflu decat daca scot din mine toate balivernele mintii.
M-as simti expusa sa las cunoscutii si necunoscutii sa intre in colturile intrunecate ale mintii mele. Dar vreau sa fac asta!
Vreau sa-mi accept si partea intunecata, pentru ca face parte din mine alaturi de partea luminoasa. Vreau sa nu ma mai simt rusinata de ea, vreau chiar sa pot rade de mine, sa nu ma mai iau atat de mult in serios.
Apoi, o fac pentru oricine ajunge sa citeasca aceste randuri si va rezona cu ele, cu mine. Pentru ca unde-s multi puterea creste si dusmanul (mintea) nu sporeste.
Randuri din jurnalul intim
Am o multime de ganduri care joaca ping pong in mintea mea. Nu mai pot simti nimic pentru ca ma concentrez pe ele si nu stiu cum sa le opresc. Am citit o gramada de continut despre cum sa-ti opresti mintea si sa muti constiinta la nivelul corpului.
Am testat “pe propria piele” tehnici pentru linistirea mintii cand faci amor sau cand pur si simplu te doare capul de la supra-analiza.
Yep, that’s a huge part of me. And from what I hear from you people, it’s a huge part of you as well.
Si e normal sa fim asa intr-o perioada a umanitatii in care mintea este considerata avutia cea mai pretioasa a omului.
Dar simt ca in cea mai mare parte a vietii mele am fost adormita in visul pe care mintea mea il tese chiar si atunci cand soarele este sus pe cer.
Ca sunt actrita in filmul pe care o parte din mine il regizeaza de cand am inceput sa-mi conturez personalitatea.
M-am saturat sa traiesc asa.
Sufletul meu vrea sa se trezeasca.
Corpul meu vrea sa fie ascultat
Pentru ca vorbeste, imi comunica mesaje pe care nu le aud din cauza dialogului constant ce are loc in mintea mea.
Si e asa de minunat cand reusesc sa-l ascult si sa-i raspund.
Chiar acum 10 minute mi-am dat jos sutienul pentru ca nu puteam inspira atat de profund cat avea nevoie corpul meu. Si ma simt atat de relaxata acum.
Zambesc cand imi aduc aminte ce fericita era Camelia mea cand o mangaiau razele de soare pentru ca mi-am permis sa merg la plaja de nudisti.
Sau atunci cand umblu goala prin casa si simt cum respira pielea pe care apoi o mangai cu tandrete si iubire.
Sau cand sunt la o cina cu prietenii si, fara motiv aparent, pieptul incepe sa-mi vibreze si simt ca e nevoie sa inspir si mai mult aer.
Criticul meu interior are un nume
“Esti Scorpion, esti foarte intuitiva, invata sa-ti asculti vocea interioara.”
Dar nu reusesc sa o aud asa des cum as vrea/putea!!!
Pentru ca vocea criticului meu interior are volumul mai mare si o acopera pe cea a intuitiei.
Ieri i-am dat si un nume – Tuca Stela. Vine din experienta mea personala si am inceput sa rad cand am botezat-o astfel. Parca s-a relaxat ceva in mine.
Tuca Stela imi tot repeta, ca o moara sparta:
- Ce vrei tu sa oferi femeilor ce nu pot obtine din alta parte?
- Crezi ca vor avea incredere in tine daca nu ai diploma de psiholog?
- Nu vezi ca femeile nu sunt deschise la masaj vaginal?
- Sunt atat de multi terapeuti si consilieri buni. Crezi ca mai ai si tu loc intre ei?
- Ce-ti trebuie tie schimbare de cariera la 35 de ani?
- Cum o sa te descurci financiar?
- Cat de vinovata te vei simti daca nu vei putea ajuta vreo femeie ce apeleaza la tine?
Astea sunt doar cateva din gandurile nocive pe care Tuca Stela le tot trancane de ceva vreme.
Si stiu ca e vocea criticului meu interior (Fight Club!!!). Si sunt constienta de menirea mea in aceasta viata, de calea sufletului meu.
Si totusi… vocea asta pe care o aud de zeci de ani si careia i-am dat crezare in tot acest timp e asa de zgomotoasa incat ma blocheaza. Ma tine captiva si nu reusesc sa actionez.
Asa ca o scot din mine si o pun pe blog in vazul tuturor
Poate asa se face mica si dispare.
Mi-a trebuit curaj sa fac asta si curajul e o stare care-i displace Tucai Stela. Asa am invatat sa o linistesc – sa o personalizez, sa rad de ea si sa o scot afara.
Si atunci se linisteste si imi permite si mie sa ma relaxez si sa ma bucur de viata, de corpul meu.
Abia atunci incep sa ascult ce vrea corpul, ce vrea sufletul.
Abia atunci triunghiul Minte-Corp-Suflet isi schimba forma si incepe sa devina echilateral.
Uffff as vrea sa pot trai in armonia asta tot timpul.
Si totusi nu pot nega pasii mici pe care i-am facut pana acum.
Am devenit mult mai atenta la hrana de zi cu zi, la cosmeticele si produsele de ingriire corporala, la hainele care nu ma mai strang si pantofii care inainte aveau tocul prea inalt si-mi tineau degetele stranse ca-n menghina.
Acum nu-mi mai dau voie sa fiu masochista cu corpul meu.
Tcomai am realizat ca s-a mai linistit mintea. Ce interesant! Atunci azi i fac un cadou corpului meu – o sa port jucaria mea favorita – Geisha Balls, ca sa fiu si mai atenta la dorintele intime ale corpului meu.
Invat sa-mi ascult corpul si intuitia.
Dau volumul mai tare acelei voci interioare, care e mult mai inteligenta si mai aproape de sufletul meu decat cea a mintii.
Gata! Experimentul este finalizat cu succes. 1000 de cuvinte mai tarziu, am reusit sa ma relaxez si sa inchei meciul de ping-pong mental, sa-mi fac curaj si sa il public aici.
Acum imi pot muta constiinta in corp, il pot asculta. Cine stie, poate o sa public ceva mai tarziu despre intelepciunea corpului feminin…
Thank you for being here with me <3
Imagine featured: Yoann Boyer on Unsplash
